| Saptamana Libertatii Religioase |
|
|
|
| Written by Marius | |||
|
Saptamana Libertatii Religioase Stefan Ropotica / Director Departament Comunicare si Relatii Publice – Conferinta Moldova Săptămâna Libertăţii Religioase reprezintă în fiecare an o oportunitate pentru Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea de a promova principiile libertăţii de religioase şi de conştiinţă. Cu această ocazie sunt invitaţi la dialog lideri din diverse domenii de activitate pentru a redescoperi principiile care stau la baza unei convieţuiri paşnice într-o societate diversă din punct de vedere cultural, social, etnic şi religios. Fiecare eveniment care se desfăşoară reprezintă nu doar o ocazie de cunoaştere şi dialog, ci şi posibilitatea de a întinde noi punţi de comunicare şi colaborare pe diverse proiecte între Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea şi instituţiile locale. Astfel de evenimente s-au desfăşurat şi în acest an în Conferinţa Moldova, în perioada 23 – 30 ianuarie, în bisericile locale din localităţile: Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, Pingarati judeţul Neamţ, Războieni şi Spineni judeţul Iaşi, Tecuci judeţul Galaţi. Fiecare dintre aceste evenimente s-a bucurat de prezenţa liderilor locali: primari, directorii şcolilor generale, profesori, poliţişti, pastori ai altor biserici, precum şi politicieni, deputaţi sau senatori. Dialogul privind libertăţile religioase s-a extins şi asupra altor aspecte ce ţin de acele elemente care pot duce la un dialog intercultural sau interreligios cât mai bun, punându-se bazele unor proiecte de viitor comune cu primăriile sau şcolile din acele localităţi. Având în vedere faptul că astfel de evenimente se pot desfăşura în orice perioadă a anului, urmează ca în săptămânile şi lunile următoare să se desfăşoare alte peste douăzeci de întâlniri de acest gen în biserici locale sau spaţii publice. Sursa: Agentia Adventista Romana de Comunicare
|


