(Matei 28:20), El se adresa oricui acceptă chemarea de a deveni ucenic al lui Isus şi copil al Împărăţiei Cerurilor. Aşadar, dacă toţi suntem chemaţi să lucrăm în ogorul lui Dumnezeu, întrebarea noastră iniţială trebuie să fie modificată. Şi, în loc de a întreba „De ce sunt atât de puţini lucrători?”, ar trebui să ne întrebăm „De ce sunt atât de puţini lucrători care lucrează?” Mulţi dintre aşa numiţii „lucrători” sunt inactivi. „Secerişul este mare, dar lucrători care lucrează sunt puţini.”

      Şi acum vă întreb: de ce sunt atât de puţini lucrători care lucrează, dacă „secerişul este mare”? V-aş sugera răspunsul la această întrebare printr-o ilustraţie, rostită chiar de Isus, despre un tată care avea doi fii. O găsim în Matei 21:28-30. Tatăl le-a cerut să meargă să lucreze în via lui în timpul recoltei. Unul a zis: „Nu vreau!” Mai târziu, regretând decizia lui pripită şi nerespectuoasă, s-a dus totuşi să lucreze. Al doilea fiu, deşi iniţial a declarat că va pleca, nu s-a mai dus. V-aţi gândit vreodată de ce al doilea fiu nu s-a mai dus la lucru în via tatălui? Credeţi că intenţionat l-a minţit pe tatăl său? Mă îndoiesc. Fiind obişnuit cu psihologia oamenilor, sunt sigur că a intenţionat în mod sincer să meargă. Ştia bine că aceasta era datoria lui. Eu cred că, pur şi simplu, gândurile i-au fost distrase de la muncă. Ceva sau cineva i-a captivat atenţia şi, până să-şi dea seama, ziua şi trecuse.

      Oare ce fel de distrageri l-au putut aduce în situaţia de a deveni un „lucrător care nu lucrează”? În Luca 14:16-20, Isus ne dă câteva sugestii despre ce-ar putea fi vorba. În acea parabolă, El povesteşte despre nişte persoane care au fost invitate la un mare banchet. Când e vorba de oaspeţi, nimeni nu se aşteaptă să presteze vreo muncă. Ceea ce li se cere este doar să vină la banchet şi să se bucure de părtăşia celor prezenţi. Dar uite că şi oaspeţii au fost distraşi de ceva. Pasajul identifică doar câteva dintre scuzele pe care aceştia le-au adus. Aţi sesizat despre ce fel de „distrageri” este vorba? În primul rând, posesiuni materiale: „o ţarină”. Apoi afaceri: „încercarea unor animale de jug”. În al treilea rând, relaţiile interumane: de curând avusese loc o nuntă iar sărbătoriţii îşi savurau liniştea personală. Eu cred că nu este nimic rău în a avea posesiuni materiale, nici afaceri prospere şi nici relaţii de suflet. Dar ori de câte ori vreunul dintre aceste motive stau în calea chemării lui Dumnezeu, avem de-a face cu o problemă reală. Imaginaţi-vă că Isus vă spune ceva despre secerişul Lui şi că de fapt a secera este o uimitoare sărbătoare. Apoi vă întreabă dacă vreţi să-L ajutaţi. Ce răspuns Îi daţi?

      Cu dragoste,

                   al dumneavoastră slujitor şi prieten

                                                                    George Uba