Home 
Colţul pastorului
Colţul pastorului
| Niciodată prea târziu |
 |
 |
 |
| Written by Marius | |||
|
Niciodată prea târziu Isaia 53,4 p.p.: Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat… Pe un vapor rusesc de acum un secol, era un tânăr marinar care se încăpăţâna să-şi citească Biblia în fiecare zi. Căpitanul, un bolşevic înrăit l-a ameninţat deseori că îl va arunca la rechini cu tot cu Biblie. Ca pedeapsă, Saşa spăla zilnic puntea şi era pedepsit cu cele mai grele munci. Dar obiceiul lui de a citi din Cartea sfântă nu a fost clătinat de nici o ameninţare. Căpitanul se îmbolnăvi grav. În hamacul lui, zilnic privea pe Saşa cum spăla puntea cu bucuria unei vieţi care străfulgera pe faţa lui. Într-o zi, căpitanul îl chemă la el, şi îi spuse: „Saşa, de azi îmi vei citi din Biblia ta.” „Dar dumneavoastră, domnule căpitan nu credeţi în Biblie şi nici în Dumnezeu. La ce vă foloseşte?” îndrăzni el. „Asta nu te priveşte pe tine. Mie să-mi citeşti şi basta”, ordonă el. Căpitanul asculta şi nu spunea nimic. Deseori îl punea să citească Isaia 53. Faţa lui dură se topea la cuvintele care descriau marea dăruire. Venise ceasul plecării lui din viaţă. Cu ochii închişi îl mai chemă o dată pe Saşa. „Citeşte-mi capitolul meu preferat, Saşa. „Şi Saşa a deschis la Isaia 53. „Opreşte-te!” îi porunci căpitanul. „Lasă-mă să-l spun eu.” Şi cu o voce stinsă, mai mult şoptită, căpitanul rosti ultimele cuvinte ale vieţii lui: „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că eu îmi întorceam faţa de la El, şi eu, Feodor Feodorovici nu L-am băgat în seamă. Totuşi El suferinţele lui Feodor Feodorovici le-a purtat, şi durerile lui Feodor Feodorovici le-a luat asupra Lui, şi eu am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele lui Feodor Feodorovici, zdrobit pentru fărădelegile lui Feodor. Pedeapsa care îi dădea pace lui Feodor Feodorovici a căzut peste El şi prin rănile Lui, Feodor Feodorovici este tămăduit.” O privire senină se deschise spre Saşa care îşi porni două râuri de lacrimi pe obraz. Un oftat prelung şi zâmbetul căpitanului îngheţă pe faţa lui liniştită. Îngropă pentru totdeauna comoara cuvintelor care aveau să-l recomande pentru veşnicie la învierea din morţi.
Cu dragoste, al dumneavoastră slujitor şi prieten George Uba
|