Fericita multiplicare

 Efeseni 2,21: „În El toată clădirea, bine în­che­gată, creşte ca să fiu un Templu sfânt în Domnul.”

 Atât biserica cât şi creştinul, dacă nu cresc, în ciuda tuturor resurselor de creştere puse la dispoziţie, vor sfârşi în eşec total şi în pierdere veşnică. Urmăriţi un model de creştere fără de care existenţa noastră nu s-ar pune în discuţie:

 Organismul uman trebuie să crească şi să se întreţină prin producerea de noi celule care să asigure viaţa. Puterile creatoare sunt în nucleu. Acolo este depozitat tot planul de arhitectură al dezvoltării vieţii. Acolo este ADN (acidul dezoxi­ribonucleic) care prin spirala-i uimitoa­re, poartă toate caracteristicile macro şi microfizice, funcţii fiziologice complicate ce fac să fim ceea ce suntem.

 Acum începe minunea: reproducerea celulei este condiţia vieţii. Dar ADN nu poate străbate peretele nucleului. Nu-i este dat această funcţie. Şi atunci intră în rol un alt agent important al vieţii: ARN (acidul ribonucleic). El fotografiază ADN în toate detaliile, nescăpându-i nimic şi trece prin peretele nucleului şi intră în celulă. Acolo îşi arată comorile planului din ADN şi pune fabricile din celulă (mitocondrii şi alte ele­mente) să fabrice o altă spirală cu însemnele vieţii, formând altă celulă: o imagine fidelă a ADN transmiţător de viaţă prin ARN.

  Nu vi se pare că un plan asemănător l-a conceput cerul pentru salvarea fiinţei umane, care era lipsită de plan pentru viaţă? Tatăl, Originatorul vieţii nu poate coborî printre oameni, căci ar topi structura fragilă a fiinţei umane. Dar, Fiul lui Dumnezeu, luând chipul Tatălui Său, a coborât printre oameni şi a desfăcut planul de mântuire, pentru a reface imaginea lui Dumnezeu în viaţa lor. „Construiţi după chipul şi ase­mănarea Noastră”, a spus Isus, dar oamenii nu au reuşit. Numai după ce şi-au declarat neputinţa, au primit putere de sus şi au configurat un ADN (un caracter) asemănător cu Cel al Tatălui.

 Aceleaşi legi de creştere sunt şi pentru viaţa spirituală a fiecărui credincios şi pentru fiecare biserică, pentru a evita pierderea veşnică a iubirii cereşti. Avem un plan deja pe care Evanghelia ni-l oferă zilnic. Mai e timp de zăbovit?

 Cu dragoste,

                   al dumneavoastră slujitor şi prieten

                                                              George Uba