Colţul pastorului
| Crâmpeie din biserica primară |
 |
 |
 |
| Written by Marius | |||
|
Crâmpeie din biserica primară „Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte.” Fapte 2,44
S-a întâmplat, în plină toamnă, să pornească un autocar cu treizeci de creştini din comunitatea Noul Grant spre locul unde priveliştea de munte îţi aduce aminte de un loc pierdut, numit Eden. Locul acesta s-a numit Moeciu. Copii, tineri şi vârstnici alcătuiau o veritabilă biserică ruptă din începuturile noutestamentale. Am cântat cu toţii la dus şi la întors cu bucuria ocrotirii cereşti, şi Domnul nostru care ne-a însoţit, deşi a observat că nu avem nişte voci îngereşti, le-a prezentat Tatălui Său ca nişte capodopere. A fost un Sabat atipic, fără costume de biserică, dar am căutat prin vestiarul ceresc haine scumpe dar nesofisticate pentru suflet. Şcoala de Sabat a fost scoasă de sub embargoul unei ore şi s-a lăsat în voia dezbaterii neconstrânse de timp. Serviciul divin a fost desfăşurat în natură nu ca predică, ci ca o participare colectivă la un subiect despre fermitatea credinţei din jurul celor trei tineri care stăteau liniştiţi, vis-a-vis de cuptorul încins de şapte ori. Ce să mai spun de mâncare. A fost bine că nu a existat posibilitatea gătitului, pentru că fiecare a pus la comun ce a adus. Tot ce vroiai aveai şi din stânga şi din dreapta. Erai chiar invitat să experimentezi degustarea a opt-zece- douăsprezece feluri. Două lăzi pline de struguri ne-au îndulcit în fiecare zi. Totul era de obşte alături de bucuria şi părtăşia frumos lucrată de Cel de Sus. Căldura din camere s-a amestecat cu căldura frăţească. Sora Daniela Rădulescu ne-a dat tonul urcării pe munte, tocmai pe vârful unor stânci pentru a vedea mai bine cerul şi pentru a ne obişnui cu desprinderea de locurile de jos ale vieţii, către un aer spiritual tot mai curat. Am jucat tenis de masă unde fratele Lucian Rădulescu şi-a reabilitat reflexele din tinereţe, am făcut foc de tabără şi am copt cartofi în el pentru o cină romantică, chiar dacă mai erau şi cartofi necopţi printre ei. Apoi s-au alcătuit cete, cete, pentru identificarea unor vietăţi vegetale care oferă o carne uşoară şi gustoasă: ciupercile! Şi, potrivit Scripturii am făcut alegerea lor, unele la dreapta pentru ciulama, altele la stânga pentru a fi aruncate, specialistul ciupercar fiind sora Uba. Duminică am făcut jocuri de echipă prin care am descoperit nevoia de a fi în unitate şi coordonare cât mai cerească. Am avut bucuria de a-l cunoaşte mai bine pe şoferul autocarului nostru, fratele Răducanu care ne-a înveselit cu umorul lui turistic şi sănătos. Totuşi, am observat o scădere a credinţei lui în timp ce ne rugam din mersul autocarului: nu închidea ochii la rugăciune! Mai avem de lucrat cu dânsul pe tema aceasta aşa că o să-l mai invităm la asemenea drumeţii. Departamentul diaconie ne-a scos o ocazie de aur pentru cunoaştere şi părtăşie, cât şi pentru a ne susţine unii pe alţii în credinţă. Textul din Fapte 2,42 s-a împlinit pe deplin: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.”
Cu dragoste, al dumneavoastră slujitor şi prieten George Uba
|