O parabolă pentru însetaţi

„Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.” Ioan 7,37 u.p.

Mircea nu se simţea bine. Gura îi era uscată, buzele îi erau crăpate şi era atât de ameţit că deseori cădea jos. Şi ori de câte ori se întâmpla aşa ceva se descuraja.

Într-o zi se hotărî să se ducă la un medic. Nu avea de gând să rămână aşa tot restul vieţii. După ce medicul ascultă simptomele, dădu din cap. „Mircea, boala ta este că… ţi-e sete. Este o boală foarte frecventă.”

Mircea răsuflă uşurat. „Dar ce trebuie să fac?” îl întrebă el. Medicul se afundă în fotoliu. „Mai întâi clarifică-ţi bine ce te jenează cel mai rău: gura uscată, buzele crăpate sau ce altceva?

Să zicem, de pildă, că buzele crăpate te deranjează cel mai rău. Ocupă-te de ele până se vor vindeca complet. Apoi ocupă-te şi de celelalte dureri. Foloseşte-ţi puterea de voinţă. Asta-i tot. Mircea s-a dus acasă, dar după ce câteva zile a tot zis: „nu vreau să mai am buzele crăpate”, arăta mai rău ca înainte. Încercă alt medic. Cel de-al doilea medic s-a arătat plin de compasiune când a auzit despre boala lui Mircea.

„Nu-mi dau seama de ce nu ţi-a dat nimic celălalt medic!” exclamă el. Când îţi este sete ai nevoie de apă.” „Apă?” întrebă Mircea slăbit. „O, ce frumos sună. De unde pot să iau?” „De la un izvor, îi răspunse doctorul”.

Mircea se grăbi să plece şi… începu să sape o fântână. După puţin timp leşină. Se părea că va muri înainte ca să ajungă să sape destul de adânc. Dar, deodată, auzi vestea cea bună. Exista deja o fântână săpată. Tot ceea ce trebuia să facă, era să se ducă la proprietarul fântânii şi să ceară toată apa de care avea nevoie. „Cât costă?”, întrebă Mircea pe proprietar. „E fără plată prietene, spuse proprietarul. Acum este atât de fericit că s-a vindecat de boala lui că spune orişicui de vestea cea bună.

Cât de mulţi dintre noi nu am irosit în viaţa noastră de credinţă timp preţios încercând să înlăturăm simptomele păcatului şi încercând să câştigăm singuri apa vieţii. Când vom înţelege că folosirea corectă a voinţei trebuie îndreptată spre a veni la Hristos, care a rostit invitaţia: „Celui ce îi este sete să vină! Cine vrea să ia apa vieţii fără plată!”, vom afla biruinţa pe care am căutat-o în zadar cu propriile noastre forţe. Nu trebuie să săpăm nicăieri. Izvorul este deja şi curge lângă noi.

 Cu dragoste,

                 al dumneavoastră slujitor şi prieten George Uba