Home 
Colţul pastorului
Colţul pastorului
| Colţul pastorului | |||
|
Eşti pregătit?
Căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este un câştig. Filipeni 1,21 A plecat dintre noi sora Mariana Iorga. A sperat că se va face bine, dar voia Celui de Sus, care simte cu noi, cei muritori, a fost alta. Avea planuri, ani de trăit, nepoţi de educat şi soţ cu care să comunice atâtea expresii de suflet şi de viaţă. A experimentat dureri greu de suportat şi totuşi a sperat că se va face bine. Realitatea este că noi nu putem simţi împreună cu celălalt şi nu-l putem înţelege în drama lui de dinainte de moarte. Fiecare ne trăim durerea noastră. Doar Isus ne poate înţelege suferinţa noastră pentru că El a luat-o asupra Lui. Şi totuşi, de multe ori nu ne răspunde la rugăciunea noastră de vindecare. De ce? De ce nu favorizează continuarea unei vieţi care ar putea să ofere o mărturie în plus despre puterea unui Dumnezeu care schimbă lucrurile existenţei noastre din temelie? De ce nu mai vindecă ca odinioară, în serie, aşa cu o făcea Isus când se mişca printre oameni de la Ierusalim în Galileea, din Betania la Decapole? Nu negăm evidenţe ale vindecării prin credinţă şi astăzi, dar parcă sunt mult mai multe tăceri în faţa dorinţei noastre de vindecare şi prea puţine semne de vindecare oferite de Marele Vindecător. Încă o dată: de ce? Există o sete neostoită de a trăi până la capăt, capătul fiind înţeles ca bătrâneţe liniştită şi nemuncită de boli grave. De ce nu ne protejează Creatorul de boli necruţătoare şi de întâmplări nenorocite care vin peste noi fără veste? Şi mai ales că avem o relaţie de prietenie cu El mai strânsă decât o au alţii. Nu ar fi normal să fim favorizaţi printr-o protecţie garantată prin care să se ştie că suntem ai Lui, iar oamenii să dorească să vină la El tocmai pentru că găsesc o siguranţă mai mare? Interesant este că Mântuitorul nu face părtinire. Dragostea Lui se poartă la fel şi cu cei credincioşi şi cu cei necredincioşi. Apoi mai este ceva ce nu ţine de lungimea vieţii. Ea ţine de calitatea ei şi care se cheamă viaţă veşnică. Ea este prezentă de pe acum, cât viaţa lui Isus este în viaţa noastră. Păstrată în inima noastră garantează veşnicia pentru că Isus este etern.Ea nu se deteriorează cu suferinţa, ba chiar o aprofundează şi o caută cu toată fiinţa. Pe Dumnezeu nu Îl interesează că nu ducem planurile bune pământeşti până la capăt. El are grijă de ele pe mai departe prin alţii sau le anulează ca fiind nesemnificative. Pe El Îl interesează în ce măsură ne dedicăm Lui pentru ca Universul să ne aibă ca locuitori ai lui pentru veşnicie. Dacă doar o singură persoană ar fi fost mântuită din lumea noastră păcătoasă Isus ar fi fost satisfăcut, iar Universul imunizat la păcat pentru veşnicie. Mântuirea pe care El ni-o oferă este dincolo de suferinţă şi este darul lui Hristos care întrece orice raţiune a durerii. Într-un fel noi reproducem suferinţele lui Hristos la scară umană şi prin care spunem că rămânem loiali Lui în ciuda consecinţelor păcatului manifestate prin dureri şi suferinţe. Încrederea în El şi în voia Lui este testul prin care suntem probaţi, mai ales când suntem legaţi cu funiile suferinţelor. Răsplata veşnică este atât de aproape de noi ca şi durerea prin care trecem. Vom şti să apreciem iubirea Lui mai mult şi... nu vom regreta prin ce am trecut!
Cu dragoste, al dumneavoastră slujitor şi prieten George Uba
|