O experienţă unică (4)

„Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.” Matei 5,15

Un pastor l-a întrebat pe un creştin dacă era activ în biserica locală. Bărbatul a răspuns: „Nu, dar nici tâlharul de pe cruce nu fusese activ în biserică şi tot a fost primit.” Pastorul atunci l-a întrebat dacă fusese botezat. Omul a replicat: „Nu, dar nici tâlharul de pe cruce nu a fost botezat şi tot va intra în ceruri.” Pastorul l-a întrebat atunci dacă lua parte la serviciul Sfintei Cine. Omul a răspuns: „Nu, dar nici tâlharul de pe cruce nu a făcut-o şi Hristos tot l-a primit.”

Pastorul i-a spus: „Singura diferenţă dintre tine şi tâlharul de pe cruce este că el murea în credinţă, iar tu eşti mort în credinţă.”

Irosim atât de mult timp în viaţă încercând să strângem pentru vremuri grele, străduin­du-ne să facem planuri, să punem deoparte, să adunăm şi totuşi, de multe ori lucrurile merg pe dos. Cel care se străduieşte să-şi scape viaţa, o va pierde.

Ştim bine că în marea zi a judecăţii, cei care nu au lucrat pentru Hristos, care au trăit gân­dindu-se la ei înşişi, care s-au îngrijit doar de ei şi n-au ţinut seama de nevoile altora vor fi aşezaţi la stânga Lui, acolo unde nimeni nu va primi vreo binecuvântare veşnică, ba chiar dimpotrivă, va fi o despărţire veşnică. „ Nu mă îngrozeşte moartea, ci veşnicia ei”, spunea un gânditor. A da, înseamnă a trăi, a nu da, înseamnă a muri. Cel care nu împărtăşeşte altora din binecuvântările vieţii nu va mai primi. Chiar şi capacitatea de a primi se păstrează doar dând.

Un motiv pentru care multora li se pare mai plăcut să stea în casă la cald este şi nesiguranţa spirituală din propria lor viaţă. Aşa că se dau la o parte de la mărturie deoarece nu sunt atât de siguri de propria poziţie înaintea lui Dumnezeu.

Un alt motiv de a nu da mărturie este teama de a nu fi împins într-un impas teologic de către cineva care i-ar pune întrebări grele, aşa că-i lasă pe „profesionişti” să facă ei lucrarea lui.

Un alt motiv ar fi teama de nereuşită. Refuzul de a primi cartea pe care o oferi, strâmbătura pe care o face cineva când le vorbeşti de salvarea prin Isus, dispreţul unora la gestul tău de chemare la mântuire, toate acestea pe care le imaginezi într-un scenariu te indispune şi te umple de ruşine. De aceea renunţi.

Şi mai este ceva, greu de spus, dar totuşi real. Nu ai bucuria de a da mărturie pentru că... te îndoieşti că Dumnezeu există! Nu se poate! Doar vii destul de des la biserică. Cânţi cu toţi ceilalţi. Ai participare, dar uneori îţi vine să nu crezi că El există. Prea multe rugăciuni neascultate. Prea multe necazuri pe care Isus nu ţi le-a rezolvat.

O concluzie se impune. Nu da niciodată o mărturie despre Dumnezeu, dacă El nu face parte din experienţa ta zilnică. Dacă nu este Prietenul tău. Dacă nu ai bucuria prezenţei Lui în viaţa ta. Pentru că poţi s-o dai fără să-L cunoşti, doar de dragul unei activităţi sau din cauza unei predici care, parcă te obligă. Dar dacă îţi aduci aminte de un bine făcut de El şi-l recunoşti atunci nu întârzia să-l mărturiseşti. Ceva se va întâmpla cu tine. Pe măsură ce vei da tot, vei primi şi nimeni nu te va mai putea opri să uzi sufletele din jur cu darurile cerului.

Cu dragoste,

al dumneavoastră slujitor şi prieten

George Uba