Home 
Colţul pastorului
Colţul pastorului
 |
 |
 |
|
Rutina care salvează „Duceţi-vă în cetate: acolo aveţi să întâlniţi un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el.” Marcu 14,13 p.d. Isus le-a dat un reper: omul cu urciorul. El avea să-i ducă în locul în care Isus dorea să le predea lecţia frângerii. Acel moment al camerii de sus, pregătită pentru sărbătoarea Paştelui avea să devină scopul existenţei lor. Aşa cum Isus s-a frânt şi Şi-a dat sângele pentru răscumpărarea noastră aşa trebuia să lumineze ucenicii de atunci şi din toate timpurile drumul dăruirii supreme. Cel care este chemat să fie indicator şi ghid pentru a ajunge la odaia de sus este un anonim, un simplu om, dar care are o misiune: să meargă la sursă, să umple urciorul şi apoi să-l ducă celor însetaţi. Zi de zi şi chiar de câteva ori pe zi. Rutină. Itinerar de troleibuz pe o rută cunoscută. Banalitate care strigă să fie repetată. Nimeni nu-l poate convinge pe omul cu urciorul să lase măcar o săptămână această preocupare stereotipă şi să intre în vacanţă. Ceea ce îl pune pe drumul izvorului este însăşi setea lui. Ceea ce îl împinge să apuce de toarta urciorului este setea celor de-acasă. Strigătul celui mai mic membru al familiei îl scoate din casă pe omul cu urciorul. El ştie ce înseamnă arşiţa care bântuie gâtul însetat. Nu obiectează, nu argumentează că a mai făcut gestul acesta şi ieri, şi toată săptămâna şi că-l va mai face mereu. Fără să protesteze, izvorul se lasă prins în urcior şi dus acolo unde merge omul. Chiar doreşte să intre pe gâtul strâmt al vasului, aşa cum Cerul s-a împachetat pe Sine în limitele umane degradate, prin Isus. Ar fi o tragedie ca omul cu urciorul să nu mai vrea să meargă la izvor. Lipsa acestei rutine ar isca strigăte, plâns, durere, vorbe stinse, respiraţie greoaie, lacrimi uscate şi apoi stingerea vieţii. Omul cu urciorul este ucenicul Izvorului. Acolo el învaţă curgerea apei şi limpezirea, dăruirea şi puritatea, cântecul izvorului şi răcoarea lui. Priveşte-l cum trece. Ştie exact ce trebuie să facă. Ajunge la izvor. Îl umple. Bea din el până se satură. Îl umple din nou şi apoi cu un pas vioi, cu bucuria unei misiuni începute grăbeşte spre cei care îl aşteaptă. E cântecul lui. E profesia lui. Trăieşte pentru acest drum şi moare pentru el. Îl cunoaşteţi? Demonstraţia În ciuda zicalei că „urciorul nu merge de multe ori la apă”, Cuvântul veşnic răstoarnă neputinţa omenească şi aduce o realitate nouă, posibilă doar prin Isus: „în fiecare zi... urciorul merge la apă”. Definiţia creştinului vine prin cuvântul… „mereu”. Inconstanţa vieţii de mărturisire crează psihoze şi traume sufleteşti mai mari decât dacă nu L-am fi cunoscut pe Hristos. Şi totuşi cred în puterea şi lucrarea Duhului Sfânt. Cred că ne vom scutura de compromisul creştinismului nostru parfumat cu religie şi ne vom acuza pe noi înşine de lipsă de loialitate faţă de Mântuitorul, de Biserică şi de fraţii şi surorile noastre. Nu ne vom mai suporta felul duplicitar şi vom cere cu lacrimi aer ceresc pentru respiraţia sufletului nostru. Vom face ca rugăciunea să fie continuă, misiunea să fie continuă, părtăşia să fie neîntreruptă. Binele meu n-are sens fără să urmăresc binele lor. Oamenii nu ştiu că le este sete şi trebuie să le-o provocăm. Aşa că voi căuta săracul meu din vecinătate, voi purta cu mine cartea care ridică ceaţa păcatului din mintea confuză a celui rătăcit, voi pune porţii de mâncare din oala mea celor care nu ştiu să gătească sănătos şi mă voi ruga la patul celui bolnav şi agresat de suferinţă. În setea mea voi descoperi setea celorlaţi şi vor cunoaşte Izvorul. Cu dragoste, al dumneavoastră slujitor şi prieten George Uba
|