| Doctrina în esenţă |
|
Doctrina în esenţă
9. Viaţa, moartea şi învierea Domnului Hristos
1.Cuvântul lui Dumnezeu Sfânta Scriptură, Vechiul şi Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, transmis prin inspiraţie divină, prin oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, care au vorbit şi au scris mişcaţi de Duhul Sfânt. În acest Cuvânt, Dumnezeu i-a încredinţat omului cunoştinţele necesare în vederea mântuirii. Sfintele Scripturi constituie descoperirea infailibilă a voii Sale. Ele sunt norma pentru caracter, criteriul de verificare pentru experienţă, revelarea supremă a doctrinelor şi relatarea demnă de încredere a intervenţiilor lui Dumnezeu în istorie. (2 Petru 1,20.21; 2 Tim. 3,16.17; Ps. 119,105; Prov. 30,5.6; Is. 8,20; Ioan 17,17; 1 Tes. 2,13; Evrei 4,12)
Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate a trei Persoane coexistând din veşnicie. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotcunoscător, mai presus de toate şi pretutindeni prezent. El este infinit şi mai presus de înţelegerea umană, dar cunoscut totuşi prin faptul că li S-a descoperit oamenilor. El este pentru totdeauna demn de închinare, adorare şi slujire din partea întregii lumi create. (Deut. 6,4; Matei 28,19; 2 Cor. 13,14; Ef. 4,4-6; 1 Petru 1,2;
Dumnezeu Tatăl cel veşnic este Creatorul, Izvorul, Susţinătorul şi Stăpânul întregii lumi create. El este drept şi sfânt, milos şi îndurător, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie. Calităţile şi capacităţile manifestate în Fiul şi Duhul Sfânt sunt, de asemenea, manifestări ale Tatălui. (Gen. 1,1; Apoc. 4,11; 1 Cor. 15,28; Ioan 3,16; 1 Ioan 4,8; 1 Tim. 1,17; Exod 34,6.7; Ioan 14,9)
Dumnezeu Fiul cel veşnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile, prin El se face cunoscut caracterul lui Dumnezeu, se aduce la îndeplinire salvarea omenirii şi lumea este judecată. De-a pururi Dumnezeu adevărat, El a devenit, de asemenea, om adevărat, Isus Hristos. El a fost conceput de Duhul Sfânt şi născut din fecioara Maria. El a trăit şi a fost ispitit ca orice fiinţă umană, dar a exemplificat în viaţa Lui, în mod desăvârşit, neprihănirea şi iubirea lui Dumnezeu. Prin minunile Sale, a manifestat puterea lui Dumnezeu şi a fost recunoscut ca fiind Mesia, Cel Făgăduit de Dumnezeu. De bunăvoie, a suferit şi a murit pe cruce pentru păcatele noastre şi în locul nostru şi a fost înviat din morţi, S-a înălţat la cer, ca să slujească în Sanctuarul ceresc în favoarea noastră. El va reveni în slavă pentru a aduce eliberarea finală a poporului Său şi restaurarea tuturor lucrurilor. (Ioan 1,1-3.14; Col. 1,15-19; Ioan 10,30; 14,9; Rom. 6,23; 2 Cor. 5,17-19; Ioan 5,22; Luca 1,35; Fil. 2,5-11; Evrei 2,9-18; 1 Cor. 15,3.4; Evrei 8,1.2; Ioan 14,1-3).
Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a inspirat pe scriitorii Sfintelor Scripturi. El a umplut viaţa Domnului Hristos cu putere. El atrage şi convinge oameni, iar pe aceia care răspund, îi înnoieşte şi îi transformă după chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatăl şi de Fiul spre a fi totdeauna alături de copiii Săi, El revarsă daruri spirituale asupra bisericii, împuternicind-o pentru a da mărturie despre Hristos şi, în armonie cu Scripturile, o conduce în tot adevărul. (Gen. 1,1.2; Luca 1,35; 4,18; Fapte 10,38; 2 Petru 1,21; 2 Cor. 3,18; Ef. 4,11.12; Fapte 1,8; Ioan 14,16-18.26; 15,26.27; 16,7-13)
Dumnezeu este Creator al tuturor lucrurilor şi a exprimat în Scriptură raportul autentic al activităţii Sale creatoare. În şase zile, Dumnezeu „a făcut cerurile şi pământul” şi toate fiinţele vii de pe pământ şi S-a odihnit în ziua a şaptea a acelei prime săptămâni. În acest fel, El a instituit Sabatul ca un memorial perpetuu al încheierii lucrării Sale creatoare. Primul bărbat şi prima femeie au fost făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ca o încoronare a lucrării de creaţie, dându-li-se stăpânire peste pământul întreg şi primind răspunderea de a se îngriji de el. Când lucrarea de creare a lumii a fost terminată, aceasta a fost „foarte bună”, declarând slava lui Dumnezeu. (Gen. 1,2; Ex. 20,8-11; Ps. 19,1-6; 33,6.9; 104; Evrei 11,3)
iddle" class="MsoNormal">
Bărbatul şi femeia au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, dotaţi cu individualitate, cu puterea şi cu libertatea de a gândi şi de a acţiona. Deşi au fost creaţi ca fiinţe libere, fiecare om este o unitate indivizibilă formată din corp, minte şi spirit şi este dependent de Dumnezeu pentru viaţă, suflare şi toate celelalte. Când primii noştri părinţi nu L-au ascultat pe Dumnezeu, ei au negat dependenţa lor de El şi au căzut din înalta poziţie pe care au avut-o când au ascultat de El. Chipul lui Dumnezeu în ei a fost deteriorat şi au devenit supuşi morţii. Urmaşii lor le împărtăşesc această natură căzută şi consecinţele ei. Se nasc având slăbiciuni şi tendinţe spre rău. Dar Dumnezeu, în Hristos, a împăcat lumea cu Sine şi, prin Duhul Său, reface în muritorii pocăiţi chipul Făcătorului lor. Creaţi pentru slava lui Dumnezeu, ei sunt chemaţi să-L iubească pe El, să se iubească unii pe alţii şi să aibă grijă de lucrurile care se află în jurul lor. (Gen. 1,26-28; 2,7; Ps. 8,4-8; Fapte 17,24-28; Gen. 3; Ps. 51,5; Rom. 5,12-17; 2 Cor. 5,19.20; Întreaga omenire este în prezent implicată în marea luptă dintre Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa şi suveranitatea Sa asupra universului. Acest conflict a început în cer, atunci când o fiinţă creată şi înzestrată cu libertatea de a alege a devenit, prin înălţare de sine, Satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, generând revolta unei părţi a îngerilor. El a introdus spiritul de rebeliune în lumea aceasta atunci când i-a dus în păcat pe Adam şi pe Eva. Acest păcat al omului a avut ca rezultat deformarea chipului lui Dumnezeu în omenire, dezordine în lumea creată şi, în cele din urmă, nimicirea ei în timpul Potopului. Privită de întregul univers, această lume a devenit arena conflictului universal, la finalul căruia, Dumnezeul iubirii va fi îndreptăţit, reabilitat. Pentru a-l ajuta pe poporul Său în această luptă, Domnul Hristos îi trimite pe Duhul Sfânt şi pe îngerii Săi credincioşi să-l călăuzească, să-l ocrotească şi să-l susţină pe calea mântuirii. (Apoc. 12,4-9; Is. 14,12-14; Ezech. 28,12-18; Gen. 3; Rom. 1,19-32; 5,12-21; 8,19-22; Gen. 6,8; 2 Petru 3,6; În viaţa Domnului Hristos de perfectă ascultare de voinţa lui Dumnezeu, în suferinţele Sale, în moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatul omenirii, astfel încât aceia care prin credinţă primesc această ispăşire să poată avea viaţa veşnică şi întregul univers creat să poată înţelege mai bine sfânta şi infinita iubire a Creatorului. Această ispăşire desăvârşită apără, reafirmă justeţea Legii lui Dumnezeu şi bunătatea caracterului Său, deoarece acestea două condamnă păcatul nostru şi fac posibilă iertarea noastră. Moartea Domnului Hristos este înlocuitoare şi expiatoare, aducând împăcare şi transformare. Învierea Domnului Isus Hristos proclamă triumful lui Dumnezeu asupra forţelor răului şi, acelora care acceptă ispăşirea, le asigură biruinţa finală asupra păcatului şi a morţii. Învierea confirmă domnia lui Isus Hristos, înaintea căruia fiecare genunchi din ceruri şi de pe pământ se va pleca. (Ioan 3,16; Is. 53; 1 Petru 2,21.22; 1 Cor. 15,3.4.20-22; 2 Cor. 5,14.15.19-21; Rom. 1,4; 3,25; 4,25; 8,3.4;
În infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca, în El, noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Duhul Sfânt, ne dăm seama de nevoia noastră, ne recunoaştem păcătoşenia, ne pocăim de nelegiuirea noastră şi ne manifestăm credinţa în Isus ca Domn şi Hristos, ca Înlocuitor şi Exemplu. Această credinţă, prin care primim mântuirea, vine prin puterea divină a Cuvântului şi este darul harului lui Dumnezeu. Prin Hristos, noi suntem îndreptăţiţi, înfiaţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu şi eliberaţi de sub stăpânirea păcatului. Prin Duhul, suntem născuţi din nou şi sfinţiţi. Duhul reînnoieşte mintea noastră, scrie legea iubirii lui Dumnezeu în inimile noastre şi ne dă puterea de a trăi o viaţă sfântă. Rămânând în El, devenim părtaşi la natura divină şi avem asigurarea mântuirii, acum şi în ziua judecăţii. (2 Cor. 5,17-21; Ioan 3,16; Gal. 1,4; 4,4-7; Tit 3,3-7; Ioan 16,8; Gal. 3,13.14;
|